Guvernul a aprobat impozitarea super-profiturilor marilor companii din energie.

Mihai Diaconu, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a anunțat miercuri, 28 decembrie, că Guvernul a aprobat miercuri, 28 decembrie, transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie.

„Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea ministrului de Finanţe, Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului 1854 pe 2022 al Consiliului, din 6 octombrie 2022, privind o intervenţie de urgenţă pentru aprobarea problemei preţurile ridicate la energie. Aşa cum menţionează inclusiv titlul, Regulamentul este recent aprobat de către Consiliu în data de 6 octombrie 2022.

Principalul motiv este pe de o parte de a proteja categoriile vulnerabile de populaţie împotriva efectelor creşterii preţurilor la energie şi, pe de altă, parte obiectivul principal al Guvernului României şi inclusiv cel stipulat în Regulamentul european este de a asigura finanţarea investiţiilor în proiecte energetice strategice, cu precădere în cele din surse regenerabile. Aşadar, avem de-a face cu o transpunere a unui regulament european care vizează toate statele membre.

Olanda, Franţa, Germania, spre exemplu, au impus o cotă de 33% a acestor extra-profituri sau să le zicem super-profituri ale companiilor care activează în domeniu. Irlanda şi ea a transpus Regulamentul şi merge pe o cotă de impozitare de 75%, Italia a ales 50% din profiturile pe anul 2023. Cehia, un stat comparabil cu România, zicem noi, a impus o cotă de impozitare de 60%, Grecia 90%. Aşadar, toată Europa cere această contribuţie de solidaritate şi România trebuie să se alinieze ca membru al Uniunii Europene la acest Regulament.

Vorbim de super-profituri în domeniu, în vremuri în care preţurile la produsele energetice sunt volatile. Pentru unele state, din fericire nu e cazul României, resursele sunt dificil de identificat şi populaţia are nevoie de sprijin în aceste vremuri complicate”, a spus Mihai Diaconu.

Vezi ştirea completă pe ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *