30
oct.
Angajații Oil Terminal Constanța au sistat, vineri 30 octombrie, activitatea, lansând o grevă de avertisment pentru două ore, în intervalul 10:00-12:00. Sindicaliștii cer majorarea salariilor cu 6,5%, după ce negocierile cu administrația companiei au eșuat. Aceștia amenință cu greva generală. Greva generală anunțată la Oil Terminal ar putea pune o presiune suplimentară asupra prețurilor carburanților din România, într-un moment în care piața petrolieră este deja tensionată. Dacă revendicările lor nu vor fi soluționate, salariații amenință cu declanșarea grevei generale, pe termen nelimitat, începând din data de 18 noiembrie. Eșecuri în serie la negocieri Decizia de protest vine după eșecul ședinței…
