Externe

România, lider regional în energie nucleară, speră minstrul Burduja. Când vor fi finalizate reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

România, lider regional în energie nucleară, speră minstrul Burduja. Când vor fi finalizate reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Sebastian Burduja crede că România poate deveni o putere regional în energia nucleară. Mai trebuie doar să fie terminate reactoare 3 și 4 de la Cernavodă și retenologizat reactorul 1. În momentul de față, doar primele două produc energie electrică. Noul ministrul Energiei susține că  discutat miercuri la Buccurești despre stadiul proiectelor de finanțare ale ultimelor două unități de producție de la Cernavodă cu conducerea companiei canadiene SNC Lavalin, cea care deține tehnologia CANDU. Ponderea energiei electrice din surse nucleare este sub 20% din totalul celei produse în România în momentul de față. Astăzi a avut loc la Ministerul Energiei…
Citeşte mai mult

Serbia a ajuns ca Mexicul. Președintele sârb Aleksandar Vučić este acuzat de legături cu bandiții

Protestele în masă față de președintele sârb Aleksandr Vučić și asociații săi se apropie la scară de cele care au precedat răsturnarea lui Slobodan Milosevic în 2000. Ce îl amenință pe liderul sârb, cunoscut de mulți ani pentru manevrele sale între Occident și Rusia? Mii de oameni continuă să ceară în stradă demisia președintelui Vucic FOTO AFP În Belgrad și în cele mai mari orașe ale Serbiei - Novi Sad în nord, Niș în sud și Kragujevac în centrul țării - mii de oameni continuă să manifeste cerând demisia președintelui Aleksandar Vucic. Marea umană umple bulevardele centrale până la refuz, dar totul…
Citeşte mai mult
„România își va câștiga independența energetică într-un timp foarte scurt”

„România își va câștiga independența energetică într-un timp foarte scurt”

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a apreciat, miercuri, că România îşi va câştiga independenţa energetică într-un timp foarte scurt, după ce Romgaz şi OMV Petrom au anunțat că vor dezvolta perimetrul Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. Liderul PNL mai spune că producția internă a României se va dubla față de momentul actual, iar țara noastră va deveni cel mai mare producător de gaz din Uniunea Europeană. „Ca urmare a măsurilor adoptate de executiv în ultimul an și jumătate, România își va câștiga independența energetică într-un timp foarte scurt: Romgaz și OMV…
Citeşte mai mult
„Persoanele care se simt izolate social au tendința de a dezvolta obiceiuri nesănătoase”

„Persoanele care se simt izolate social au tendința de a dezvolta obiceiuri nesănătoase”

Un nou studiu american arată că izolarea socială și singurătatea pot crește riscul de deces prematur.Persoanele care trăiesc în izolare socială prezintă un risc cu 32% mai mare de a muri prematur din orice cauză, în comparație cu cei cu conexiuni sociale solide.Sentimentul persistent de singurătate crește șansele de deces prematur cu 14%, chiar și atunci când oamenii au rețele sociale, dar relațiile lor nu îi satisfac emoțional.Un nou studiu american arată că izolarea socială și singurătatea pot avea consecințe grave asupra sănătății, crescând riscul de deces prematur. Meta-analiza a examinat 90 de studii și peste 2 milioane de adulți,…
Citeşte mai mult
„Un aventurier extraordinar”: cine este Paul-Henri Nargeolet, unul dintre pasagerii de la bordul submersibilului dispărut?

„Un aventurier extraordinar”: cine este Paul-Henri Nargeolet, unul dintre pasagerii de la bordul submersibilului dispărut?

Exploratorul francez, unul dintre cei mai mari specialiști în lumea Titanicului, este unul dintre cei cinci oameni care au luat parte la această misiune. Încă una pentru acest fost scafandru al Marinei, primul care a recuperat un obiect din celebra epavă, la 600 km de coasta canadiană, în anii 1980. Paul-Henri Nargeolet în timpul unei scufundări lângă epava Titanicului COLECȚIE PERSONALĂ „Iubitorul Titanicului”, „Domnul Titanic”, „Cercetatorul Titanicului”... Poreclele pentru a-l evoca pe aquanautul Paul-Henri Nargeolet sunt numeroase și una mai măgulitoare decât celelalte. La 111 ani de la cel mai renumit naufragiu din istorie, este un nou eveniment care face…
Citeşte mai mult
Varșovia vs. București. Normalitate vs. blocaj. Ce au polonezii și nu avem noi?

Varșovia vs. București. Normalitate vs. blocaj. Ce au polonezii și nu avem noi?

Capitala Poloniei, Varșovia, va găzdui, timp de două zile, un eveniment extrem de important pentru lumea afacerilor. Este vorba despre summitul dedicat regiunii central-est europene (CEE Summit), care a ajuns la cea de-a noua ediție. Summitul va pune față-n față mediul de afaceri și factorii de decizie, cu scopul de a analiza situația actuală a regiunii și de a proiecta viitorul. Evenimentul va avea loc în zilele de 21 și 22 iunie. Cuvântul-cheie al summitului este dezvoltare, polonezii demonstrând că excelează la acest capitol. Cel mai evident exemplu este chiar capitala Varșovia, a cărei transformare uluitoare este tema primei zile…
Citeşte mai mult
STUDIU. Somnul în timpul zilei ar putea contribui la sănătatea creierului pe măsură ce îmbătrânim. Ce spun cercetătorii

STUDIU. Somnul în timpul zilei ar putea contribui la sănătatea creierului pe măsură ce îmbătrânim. Ce spun cercetătorii

Cercetări anterioare au sugerat că persoanele care au avut un somn scurt au performanțe mai bune la testele cognitive în orele următoare. Noul studiu, publicat în revista Sleep Health, a analizat dacă există o relație de cauzalitate între somnul din timpul zilei și sănătatea creierului.Dr. Garfield a adăugat: „Sper că studii precum acesta, care arată beneficiile pentru sănătate ale somnului scurt, pot ajuta la reducerea oricărui stigmat care încă există în jurul somnului de zi.”Un studiu care a analizat date de la persoane cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani a arătat că somnul în timpul zilei ar…
Citeşte mai mult
Un batalion din Osetia de Sud, decimat pe frontul din Zaporojie. Adjunctul comandantului, ucis în lupte

Un batalion din Osetia de Sud, decimat pe frontul din Zaporojie. Adjunctul comandantului, ucis în lupte

Combatanții din batalionul „Stom Ossetia” au fost uciși în bătălia din satul Piatîhatki, din regiunea Zaporojie, recunosc bloggeri militari din Rusia. Tehov Aivengo, adjunctul comandantului batalionului „Storm Ossetia” FOTO Ukrainska Pravda Se spune că adjunctul comandantului acestui batalion, care poartă numele de război Tehov Aivengo, se află printre cei peste 300 de combatanți uciși. Potrivit presei ucrainene, decimarea acestor invadatori a avut loc în urma unei operațiuni de încercuire. Unii bloggeri militari pro-război din Rusia scriu că sud-osetinii ar fi murit deoarece ar fi decis „să lupte până la capăt”. Satul Piatîhatki este ultima localitate eliberată în cadrul contraofensivei ucrainene.…
Citeşte mai mult
Vești bune de la ASF în privința pensiilor românilor. Ce s-a schimbat la Pilonul II

Vești bune de la ASF în privința pensiilor românilor. Ce s-a schimbat la Pilonul II

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a furnizat noi informații cu privire la sistemul de pensii private din România, în special referitoare la Pilonul II de pensii. După un 2022 mai dificil, în care sistemul de pensii din România a înregistrat pentru prima dată randamente negative în cei 14 ani de existență, vin și veștile bune. Anul acesta a început anul în forță. Potrivit raportului lunar al Autorității de Supraveghere Financiară, care monitorizează tendințele de pe piețele financiare, evoluțiile din aprilie au consolidat dinamica pozitivă și au atins niveluri aproape istorice. Activele fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II de pensii)…
Citeşte mai mult
„Persoanele care se simt izolate socia au tendința de a dezvolta obiceiuri nesănătoase”