Ştiri

Ar fi cazul ca angajamentul Germaniei în sprijinul României să se manifeste concret, pentru că nu a dat curs invitaţiei de a trimite permanent militari în ţară – Aleph News

Ar fi cazul ca angajamentul Germaniei în sprijinul României să se manifeste concret, pentru că nu a dat curs invitaţiei de a trimite permanent militari în ţară – Aleph News

Generalul (rez.) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Divizia Multinaţională Sud-Est din Bucureşti, a subliniat, într-o postare pe social media, câteva lucruri cu privire la achiziţiile din programul SAFE, pentru înzestrarea Armatei Române, scrie Monitorul Apărării și Securității. El ridică semne de întrebare cu privire la localizarea producţiei vehiculelor Lynx şi spune că Germania a refuzat cererile României de a trimite militari în ţara noastră, dar acum ar putea să-şi manifeste susţinerea mai concret, având în vedere că Rheinmetall, companie germană, primeşte 5,56 miliarde de euro de la români. „Când se negociază astfel de contracte, cu o valoare foarte mare…
Citeşte mai mult
Radu Miruţă: SAFE salvează Șantierul Naval din Mangalia de la faliment. Programul include nave de patrulare care vor fi construite aici

Radu Miruţă: SAFE salvează Șantierul Naval din Mangalia de la faliment. Programul include nave de patrulare care vor fi construite aici

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că programul SAFE contribuie decisiv la salvarea Șantierului Naval „2 Mai” din Mangalia de la faliment, prin includerea acestuia în proiecte strategice de înzestrare navală. Radu Miruță anunţă investiţii la Şantierul naval de la Mangalia. FOTO: Facebook publicitate"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;">În cadrul unei conferințe susținute marți, 28 aprilie, ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că programul SAFE a avut un impact semnificativ asupra situației Șantierului Naval „2 Mai” din Mangalia, contribuind la menținerea activității acestuia într-un context economic dificil. Oficialul a explicat că programul SAFE presupune inclusiv derularea unor proiecte de înzestrare…
Citeşte mai mult
Cum și-a făcut apariția Elias Charalambous după negocierile cu Gigi Becali

Cum și-a făcut apariția Elias Charalambous după negocierile cu Gigi Becali

Elias Charalambous se află în România pentru câteva zile, iar astăzi, 28 aprilie 2026, a fost prezent la un eveniment în cadrul căruia atât el, cât și fotbaliștii de la FCSB, au primit ceasuri exclusiviste, personalizate pentru campionii României. Tehnicianul cipriot, care se află în negocieri cu Gigi Becali pentru revenirea pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”, a părut extrem de relaxat și fericit și a vorbit despre cadoul pe care l-a primit. Elias Charalambous, prima apariție după negocierile cu Gigi Becali Astăzi, 28 aprilie 2026, începând cu ora 18:00, Elias Charalambous și jucătorii celor de la FCSB au fost prezenți…
Citeşte mai mult
Turist mort în Egipt, după ce a fost mușcat de un șarpe în timpul unui spectacol la resortul unde era cazat

Turist mort în Egipt, după ce a fost mușcat de un șarpe în timpul unui spectacol la resortul unde era cazat

Un turist german a murit după ce a fost mușcat de un șarpe în timpul unui spectacol cu reptile organizat într-un resort din Hurghada, Egipt, au anunțat autoritățile.  Resort în Hurghada FOTO Shutterstock publicitate"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;">Victima, un bărbat de 57 de ani din regiunea Unterallgäu din Germania, se afla în vacanță împreună cu familia sa, formată din trei persoane, și era cazată într-un hotel de pe coasta Mării Roșii. În timpul sejurului, aceștia au participat la un spectacol de divertisment cu îmblânzitori de șerpi, inclus în programul resortului.  Potrivit poliției germane, citate de CNN, în cadrul show-ului erau…
Citeşte mai mult
Tudor Chirilă a scris o postare lungă în care se plânge și este dezamăgit de Nicușor Dan și de România. Lumea îl întreabă în comentarii dacă și-a plătit taxele

Tudor Chirilă a scris o postare lungă în care se plânge și este dezamăgit de Nicușor Dan și de România. Lumea îl întreabă în comentarii dacă și-a plătit taxele

Tudor Chirilă a fost luat la întrebări de utilizatorii de pe social-media, după ce Gândul a dezvăluit că acesta ar achita o sumă modică la stat din încasările firmei pe care o deține. Aceste reproșuri au apărut chiar la o postare în care artistul se declară dezamăgit de Nicușor Dan și de România în general. Urmăritorii însă au fost preocupați de statutul de contribuabil al lui Chirilă, care, așa cum a arătat Gândul, a plătit sume infime la stat, dar a avut venituri pe firmă de milioane de euro pe mai mulți ani. Citește mai multe AICI. Oamenii îi cer,…
Citeşte mai mult
România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei

România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei

Președintele României, Nicușor Dan, spune că România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei sale și pentru consolidarea cooperării regionale. Nicușor Dan a mai precizat că România a aderat la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări. „Acest fond, dezvoltat cu sprijin european și deschis capitalului privat, va susține proiecte strategice care vor aduce beneficii concrete pentru economie și pentru cetățeni”, a mai transmis președintele. Președintele României, Nicușor Dan, spune că România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei sale și pentru consolidarea cooperării regionale, la Dubrovnik, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări. Președintele a precizat că a…
Citeşte mai mult
Trei oameni au fos uciși, iar peste 76.000 au rămas fără curent electric

Trei oameni au fos uciși, iar peste 76.000 au rămas fără curent electric

Mii de locuințe au rămas fără curent electric Vremea extremă face victime în Rusia, la final de aprilie. Trei persoane au murit, iar zeci de mii de locuințe au rămas fără curent electric în urma unei furtuni violente, conform datelor oficiale transmise de agențiile Xinhua și Agerpres. Recordul din 1880 a fost doborât luni! Meteorologii afirmă că este cea mai mare cantitate de zăpadă înregistrată vreodată pe 27 aprilie. Traficul aerian și feroviar din Moscova este puternic perturbat: „Niciodată, în întreaga istorie a observațiilor meteorologice, nu a mai fost atât de multă zăpadă pe 27 aprilie”, relatează The Moscow Times.…
Citeşte mai mult
15 proiecte majore propuse prin mecanismul SAFE

15 proiecte majore propuse prin mecanismul SAFE

România pregătește unul dintre cele mai ample programe de modernizare militară din ultimii ani, printr-un pachet de 15 proiecte strategice care urmează să fie aprobate de Parlament în cadrul mecanismului european SAFE. Valoarea totală a investițiilor se ridică la zeci de miliarde de euro și vizează dotarea Forțelor Terestre, Aeriene și Navale cu echipamente moderne, adaptate noilor provocări de securitate. Transportoare, vehicule și echipamente pentru Forțele Terestre Cel mai mare proiect este achiziția de transportoare blindate 8×8 de tip Piranha 5, în valoare totală estimată de peste 2,17 miliarde de euro. Programul prevede livrarea a 359 de unități în două…
Citeşte mai mult
Alianța contra naturii: doar 4% din votanții AUR au încredere în Grindeanu și 12% din votanții PSD în Simion – SONDAJ

Alianța contra naturii: doar 4% din votanții AUR au încredere în Grindeanu și 12% din votanții PSD în Simion – SONDAJ

Sociologul Remus Ștefureac, directorul institutului INSCOP Research, a transmis, marți, că doar 4% dintre votanții AUR au încredere în Grindeanu, în timp ce doar 12% dintre votanții PSD au încredere în Simion. Electoratele AUR și PSD nu au încredere în liderii celuilalt partid FOTO Mediafax publicitate"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;">„În istoria politică a României am avut și vom avea multe alianțe nefirești, „monstruoase” coaliții, cumetrii politice contra firii: de la liberalii radicali înfrățiți cu conservatorii pentru a-l mazili pe Cuza, la moțiunea de cenzură inițiată de AUR și USR, până la noul bloc politic PSD - AUR”, a scris…
Citeşte mai mult
Reacția lui Mihai Stoica despre acuzațiile pe care el și Gigi Becali le primește că ar juca la pariuri

Reacția lui Mihai Stoica despre acuzațiile pe care el și Gigi Becali le primește că ar juca la pariuri

Mihai Stoica a vorbit despre acuzațiile pe care atât el, cât și Gigi Becali le primesc, potrivit cărora ar juca la pariuri. De-a lungul timpului, în jurul clubului FCSB au planat suspiciuni privind implicarea în meciuri aranjate, iar Mihai Stoica și Gigi Becali au fost adesea vizați în acest sens. Până în prezent, însă, nicio acuzație de acest tip nu a fost dovedită. Ce spune Mihai Stoica despre acuzațiile că ar juca la pariuri Mihai Stoica susține că primește numeroase mesaje în care este acuzat că joacă la pariuri și se declară revoltat de aceste afirmații. Oficialul îi provoacă pe…
Citeşte mai mult