Românii schiază în Bulgaria, unde toate pârtiile au fost deschise. Ce tarife sunt în ţara vecină

Dacă iubitorii sporturilor de iarnă nu se pot bucura de zăpadă la noi în ţară, pleacă la vecini. În Bulgaria aproape toate pârtiile s-au deschis pe 15 decembrie. Preţurile sunt mai accesibile faţă de România. În Bulgaria cele mai căutate stațiuni sunt Bansko, Borovets și Pomporova.

În Bansko sunt 18 părții, în Borovets sunt 20, iar în Pomporovo sunt 15 părtii pentru orice vârstă și orice nivel de experiență. Mai toate s-au deschis pe 15 decembrie și rămân deschise și 15 aprilie. Sezonul de schi la bulgari este unul foarte generos. Se poate schia, se poate face snowboardin, sunt chiar și parcuri de distracție dedicate sporturilor de iarnă.

Prețuri la schi în Burgaria

  • O urcare cu teleschiul pe pârtie costă 15 leva asta înseamnă, undeva la 37 de lei
  • Un abonament pe zi 90 de leva, adică 225 de lei
  • O plimbare cu gondola dus întors este 40 de leva, undeva la 90 de lei
  • Închiriere schii/ clăpari, bețe – 30 de leva pe zi, asta înseamnă undeva la 70 de lei. Sau 56 de leva pe 2 zile, ori 82 de leva pentru 3 zile
  • Snowbord + bocanci 50 de leva pe zi, asta înseamnă puțin peste 100 de lei

Vezi ştirea completă pe antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *