Sport

Viorel Lică are două promovări la rând, dar nu continuă și în prima ligă

Viorel Lică are două promovări la rând, dar nu continuă și în prima ligă

Politehnica Iași s-a despărțit în această săptămână de mai mulți jucători, pe lista plecărilor figurând și fundașul central Viorel Lică (28 de ani). Venit în vara anului trecut la Iași, de la Petrolul Ploiești, Lică a început titular sezonul recent încheiat, având 10 meciuri ca integralist în primele 14 runde, dar accidentarea suferită la Brașov, entorsă și fractură de gleznă, l-a scos din circuit. În ianuarie a urmat o altă accidentare, o fractură la un deget, o nouă perioadă de recuperare. Două promovări consecutive în prima ligă pentru Viorel Lică, dar încă nu a debutat pe prima scenă Viorel Lică…
Citeşte mai mult
Trei noutăţi la Universitatea Craiova, pentru respectarea regulii U21

Trei noutăţi la Universitatea Craiova, pentru respectarea regulii U21

Deşi media de vârstă a scăzut în ultima perioadă la Universitatea Craiova, formaţia din Bănie va întâmpina probleme în ceea ce priveşte regula U21, din sezonul următor. Practic, dintre jucătorii de bază, numai Ştefan Baiaram îndeplineşte această cerinţă, iar acesta a avut mari probleme cu accidentările, lipsind destul de mult de pe teren. De altfel, din cauza accidentărilor, Baiaram a ratat şi Europeanul U21, nefiind trecut în lotul lărgit de selecţionerul Emil Săndoi. Universitatea Craiova va miza pe Cosmin Stana (15 ani), Rareş Tomşa (16 ani) şi Dragoş Găină (15 ani) Din campionatul următor nu mai puţin de patru fotbalişti…
Citeşte mai mult
SC Oțelul a început pregătirea noului sezon, de SuperLigă

SC Oțelul a început pregătirea noului sezon, de SuperLigă

Nu doar Poli Iași și-a reluat luni, 5 iunie, antrenamentele și a început pregătirea pentru SuperLigă, ci și cealaltă promovată direct din Liga 2 din sezonul recent încheiat, SC Oțelul Galați. Probabil ținând cont de proverbul ”Cine se trezește de dimineață, departe ajunge”, antrenorii Leo Grozavu și Dorinel Munteanu speră ca, dacă au sunat primii startul pregătirea noului sezon, să și țintească cumva la play-off-ul primei ligi! Cel puțin la Iași se visează la acest obiectiv, unul deloc realist și care nu face decât să ridice așteptările fanilor săi. Munteanu e realist și a vorbit despre ”consilidarea poziției în SuperLig”.…
Citeşte mai mult
Un triplu campion cu Dinamo trage un semnal de alarmă

Un triplu campion cu Dinamo trage un semnal de alarmă

Costel Orac, triplu campion alături de Dinamo în anii ’80, a tras un semnal de alarmă în privința lotului pe care Ovidiu Burcă îl are la dispoziție. Costel Orac, semnal de alarmă după promovarea lui Dinamo Fostul atacant consideră că o echipă de talia „roș-albilor” nu poate să-și propună doar evitarea retrogradării și susține că vor trebui făcute eforturi pentru a întări considerabil lotul condus de Ovidiu Burcă. Din grupul actual al „câinilor”, singurul fotbalist remarcat de Costel Orac a fost atacantul francez Lamine Ghezali, cel care a fost omul decisiv pentru Dinamo pe final de sezon, reușind, printre altele,…
Citeşte mai mult
Gigi Becali, gest șocant după ce antrenorul a bătut-o pe FCSB! Și-a sunat finul și i-a ordonat să-l dea afară: „Am fost executat!”

Gigi Becali, gest șocant după ce antrenorul a bătut-o pe FCSB! Și-a sunat finul și i-a ordonat să-l dea afară: „Am fost executat!”

Ionel Ganea (49 de ani) a dezvăluit ce gest șocant a făcut Gigi Becali la adresa sa după ce FC Voluntari, echipă pe care a antrenat-o în perioada ianuarie – aprilie 2016, a învins-o pe FCSB. Gigi Becali, gest șocant după ce antrenorul a bătut-o pe FCSB! Și-a sunat finul și i-a ordonat să-l dea afară Ionel Ganea a fost demis de la FC Voluntari  pe 25 aprilie 2016, după ce ilfovenii au pierdut meciul cu Universitatea Craiova din play-off-ul Superligii, însă fostul internațional susține că victoria ilfovenilor cu FCSB a dus la despărțirea sa de gruparea din Ilfov. FC…
Citeşte mai mult
Când începe sezonul 2023 – 2024 din Superliga: Poli Iași, Oțelul Galați, Dinamo și UTA Arad completează tabloul primului eșalon!

Când începe sezonul 2023 – 2024 din Superliga: Poli Iași, Oțelul Galați, Dinamo și UTA Arad completează tabloul primului eșalon!

Tabloul complet pentru sezonul 2023 – 2024 din Superliga este cunoscut, după ce duminică seară, UTA Arad a învins-o pe Gloria Buzău cu 5-1 și a obținut promovarea. Formația arădeană li se va alătura lui Poli Iași, Oțelul Galați și Dinamo, care de asemenea vor evolua pe prima scenă a fotbalului românesc din stagiunea viitoare. Când începe sezonul 2023 – 2024 din Superliga: Poli Iași, Oțelul Galați, Dinamo și UTA Arad completează tabloul primului eșalon! Tabloul Superligii pentru sezonul 2023 – 2024 este în mod oficial complet, după ce duminică seară, UTA Arad s-a impus în manșa secundă a barajului…
Citeşte mai mult
variantele de top pregătite pentru a-l înlocui pe Karim Benzema

variantele de top pregătite pentru a-l înlocui pe Karim Benzema

Real Madrid a anunțat astăzi oficial că atacantul Karim Benzema nu va mai continua pe Santiago Bernabeu, iar clubul condus de Florentino Perez nu stă pe gânduri și pregătește deja mai multe variante de top pentru a-l înlocui pe francez! Real Madrid nu stă pe gânduri: variantele de top pregătite pentru a-l înlocui pe Karim Benzema! Madrilenii s-au despărțit deja de patru jucători de atac în această vară, Marco Asensio, Eden Hazard și Mariano Diaz aflându-se și ei pe lista plecărilor în afara deținătorului Balonului de Aur. Joselu, atacantul lui Espanyol care a debutat cu gol în naționala Spaniei cu…
Citeşte mai mult
Dinamo, penalizată dur din cauza ultrașilor din PCH după ce a promovat în Superliga? Dezvăluirile incredibile ale lui Arnold Garita

Dinamo, penalizată dur din cauza ultrașilor din PCH după ce a promovat în Superliga? Dezvăluirile incredibile ale lui Arnold Garita

Dinamo București riscă să fie penalizată dur din cauza ultrașilor din PCH după ce a promovat în Superliga. Dinamo, penalizată dur din cauza ultrașilor din PCH după ce a promovat în Superliga? Dezvăluirile incredibile ale lui Arnold Garita Dinamo a reușit să facă pasul către Superliga după ce a câștigat barajul de menținere/ promovare în fața celor de la FC Argeș, scor general 8-5, dar meciul nu a fost lipsit de incidente. Arnold Garita a sărit la bătaie la finalul meciului FC Argeș – Dinamo București, după ce a fost deranjat de suporterii echipei din Ștefan cel Mare. La o…
Citeşte mai mult
Duceți România la EURO și ridicați-vă prin ea!

Duceți România la EURO și ridicați-vă prin ea!

Serie B cu 7 dezamăgiri Avem 7 tricolori care vin cu moralul la pământ după ediția 2022/23 din Serie B. Toți au fost, cea mai mare parte a sezonului, implicați în lupta pentru promovare, cu șanse reale! Și toți au ratat acest obiectiv! Este categoria în care îi regăsim pe Nedelcearu (Palermo), trio Rus – M. Marin – Moruțan (Pisa), dar și pe Man și Mihăilă, care au ieșit din cursa promovării după barajul tur-retur cu Cagliari pierdut de Parma! Andrei Rațiu a terminat cu Huesca la 8 puncte de retrogradare în L2 din Spania, deși lotul echipei era cotat…
Citeşte mai mult
Premier League: Arsenal, la un singur punct de lider – Manchester United tremură pentru locul de Champions League

Premier League: Arsenal, la un singur punct de lider – Manchester United tremură pentru locul de Champions League

Arsenal Londra revine la un singur punct de liderul Manchester City, după victoria din deplasarea de la Newcastle, în timp ce United pierde pe terenul lui West Ham, după o gafă a portarului De Gea. Jucatori ai echipei Arsenal LondraFoto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia Newcastle – Arsenal 0-2, în Premier League Elevii lui Mikel Arteta se mențin aproape de lider, după cea de-a doua victorie consecutivă, în etapa a 35-a din Premier League. Martin Odegaard a deschis scorul în minutul 14, cu un șut din afara careului, care l-a surprins pe portarul Pope. Tunarii și-au asigurat victoria în…
Citeşte mai mult