Noul lider al Nigerului, generalul Abdourahamane Tiani,
care a ajuns la putere printr-o lovitură de stat, a declarat sâmbătă seara că
perioada de tranziţie nu poate depăşi trei ani şi a avertizat împotriva unei
intervenţii militare străine în ţara sa.
Abdourahamane Tiani este noul lider al Nigerului FOTO Profimedia
„Ambiţia noastră nu
este să confiscăm puterea”, a declarat Tiani într-un discurs televizat, precizând
că durata tranziţiei „nu poate depăşi trei ani”.
„Dacă ar urma să
fie întreprinsă o agresiune împotriva noastră, aceasta nu va fi plimbarea pentru
sănătate la care se gândesc unii”, a avertizat el, la o zi după o decizie a
Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) care s-a declarat
pregătită să se angajeze într-o intervenţie armată pentru a restabili ordinea
constituţională în Niger.
Președintele înlăturat de la putere, ținut captiv
În acest discurs de 12 minute,…
