Rusia și Ucraina au început marți, 27 octombrie, un armistițiu local în jurul orașului Oleșki, din regiunea Herson, aflat sub ocupație rusă din februarie 2022. Acordul, intermediat de Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, cu implicarea Papei Leon, urmărește să permită intrarea ajutoarelor umanitare și evacuarea locuitorilor care vor să părăsească orașul, potrivit Reuters.
Armistițiul a intrat în vigoare la ora 03:00, ora Ucrainei, și se va încheia pe 1 noiembrie. Atât Moscova, cât și Kievul au anunțat că respectă încetarea locală a focului.
David Arakhamia, liderul grupului parlamentar al partidului prezidențial ucrainean, a descris acordul drept „cea mai mare dezescaladare din 2022”.
Oleșki se află pe malul estic al fluviului Nipru, vizavi de orașul Herson, controlat de Ucraina. Localitatea a suferit distrugeri în timpul războiului și a fost afectată de inundațiile provocate de distrugerea barajului Kahovka, în…
