Jumătate dintre liceenii români folosesc inteligența artificială pentru rezolvarea temelor, în timp ce aproape o treime dintre aceștia preiau răspunsurile generate de AI fără să le verifice, arată un studiu publicat miercuri de Edge Institute și citat de Edupedu.ro. Potrivit cercetării, 98% dintre elevii chestionați au utilizat instrumente bazate pe AI, iar 84% recunosc că le folosesc cel puțin o dată pe săptămână pentru activități școlare.
Ce arată datele și cum folosesc liceenii AI pentru școală
Cercetarea, realizată pe un eșantion de 3.033 de elevi din România cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, relevă că 45% dintre respondenți utilizează inteligența artificială de câteva ori pe săptămână în scop educațional, 25% fac asta zilnic sau aproape zilnic, iar 15% o folosesc săptămânal.
Printre principalele activități școlare pentru care este utilizată AI se numără căutarea de informații sau idei (75%), rezolvarea temelor…
