Fără punct în Liga 3 după șase etape și cu 11 goluri primite în ultimele două etape, nou-promovata Petrolul Hârtiești s-a mutat din județul Argeș în județul Olt.
Vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 15:00, echipa antrenată de Iulian Tameș va disputa primul său meci pe stadionul ”Mircea Stan” din satul Bătăreni, comuna Colonești, unde în trecut a evoluat echipa din Liga 3 Vedița Colonești.
Informația fusese prezentată, în premieră, de Liga2.ro, încă din data de 30 august 2026.
CSM Târgu Jiu nu e încântată de gazonul pe care a evoluat în trecut Vedița Colonești
Adversara CSM Târgu Jiu nu este mulțumită de noua locație și susține că terenul de joc este unul dificil.
”S-a schimbat locația disputării meciului, se joacă la Colonești. E un teren pe care îl cunosc de când eram antrenor la Filiași, iar Vedița Colonești era în serie cu noi. E un teren greu, e un…
