Compania de business travel management, eTravel, cu sediul la Varșovia și operațiuni în Polonia și Cehia, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al agenției românești Accent Travel, unul dintre jucătorii independenți de pe piața locală de profil.
Tranzacția marchează intrarea eTravel pe piața din România și contribuie la consolidarea poziției companiei ca grup de business travel management, cu o componentă tehnologică importantă, în Europa Centrală și de Est.
