FCSB a început să își contureze lotul pentru noul sezon, iar una dintre mutările pregătite de roș-albaștri vizează și regula U21. Mihai Stoica a anunțat că Ricardo Pădurariu, fotbalist care a evoluat foarte bine la Corvinul Hunedoara, va ajunge la echipa lui Gigi Becali.
Tânărul jucător este văzut ca o soluție importantă pentru partea stângă, dar și ca un fotbalist de perspectivă. Oficialul FCSB a transmis că roș-albaștrii au mare încredere în el și îl consideră un pariu pentru viitor.
FCSB are încredere în fotbalistul din Liga a 2-a
„În partea stângă vine Ricardo Pădurariu, care a jucat foarte bine la Corvinul Hunedoara. Un copil în care ne punem mari speranțe”, a transmis Mihai Stoica, la Fanatik.
