Președintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, în cadrul paradei militare dedicate Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, că armata rusă continuă să avanseze în Ucraina, în ciuda sprijinului acordat Kievului de „întregul bloc NATO”, relatează EFE.
foto profimedia
„Chiar dacă luptă împotriva unei forțe agresive susținute de întregul bloc NATO, eroii noștri continuă să avanseze”, a afirmat Putin în discursul susținut în Piața Roșie, cu ocazia împlinirii a 81 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste, potrivit Agerpres.
Liderul de la Kremlin a spus că soldații ruși care iau parte la ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială” în Ucraina continuă tradiția militarilor sovietici care au luptat în Marele Război Patriotic (1941-1945).
„Vă felicit cu ocazia Zilei…
