Cele trei cuvinte românești – zăpadă, nea, omăt – au fiecare o încărcătură specială. Zăpadă este un termen deloc evocator, bun pentru buletinul meteorologic. Un termen funcționăresc, folosit de administrația orașelor în rapoartele despre curățirea arterelor de circulație. În schimb, nea și omăt sunt încărcate de sensuri ca pomul de Crăciun de globuri.
Deosebirea dintre nea și omăt? Ca între pădure și codru. Neaua ți se arată în întregime, omătul are un abur de mister.
Traducându-l pe François Villon, poetul Romulus Vulpescu – „Dar unde-i neaua de mai an?” – a restituit cuvântului întreaga încărcătură de nostalgie.
Unde sunt zăpezile de altădată? O întrebare care revine des în mintea noastră, pe măsură ce ne trec anii. Căutăm, de fapt, un timp mitic, al copilăriei.
Un timp magico-mitic descrie și tabloul marelui pictor român Ion Țuculescu (1910-1962). „Expresionismul cromatic”, propriu…