Compania Air India a recuperat unul dintre avioanele sale Boeing 737-200, uitat într-o zonă izolată a aeroportului din Kolkata încă din anul 2012.
Aeronava fusese parcată într-o zonă izolată a aeroportului din Kolkata și apoi dispăruse de pe radarul companiei aeriene, relatează BFM
„Deși casarea unui avion vechi nu este ceva neobișnuit, acest caz este, deoarece este vorba de un avion despre care nu știam până de curând că există”, a explicat Campbell Wilson, directorul general al operatorului, potrivit unui articol publicat marți de The Telegraph India.
Într-un final, la cererea aeroportului, avionul a fost mutat și vândut.
Cum „s-a pierdut” avionul
Aparatul a fost livrat companiei Indian Airlines în 1982 și apoi a schimbat de două ori operatorul. Aeronava a fost exploatată de Alliance Air, care a transformat-o în avion de marfă, apoi de India Post în…
