Un tren care transporta „marfă militară” a deraiat în regiunea Leningrad din Rusia în urma unei explozii survenite în dimineața zilei de 7 octombrie, a declarat, pentru Kyiv Independent, o sursă din cadrul Serviciului de informații militare al Ucrainei (HUR).
Explozia a avut loc pe tronsonul feroviar Stroganovo–Mshinskaya, provocând deraierea locomotivei și a mai multor vagoane, potrivit sursei. Operațiunea ar fi fost efectuată de partizani locali și a paralizat temporar traficul feroviar între Sankt Petersburg și Pskov.
Căile Ferate Ruse au explicat, într-un comunicat, că traficul pe tronsonul respectiv a fost suspendat din „motive tehnice”, iar trenurile de marfă și de călători au fost redirecționate, cu întârzieri de câteva ore.
Serviciile de urgență ruse au intervenit pentru a degaja liniile. Accesul la fotografii și videoclipuri de la fața locului a fost…
