Plenul comun al celor două Camere a votat, luni, cu 361 de voturi pentru, ca parlamentarii cu proprietăți în Bucureşti-Ilfov să nu mai primească bani pentru chirie de la forul legislativ.
Sorin Grindeanu/FOTO: Mediafax
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 41 din legea 96/2006 privind Statulul deputaţilor şi al senatorilor, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti a deputaţilor şi parlamentarilor care au domiciliul sau care deţin, personal ori împreuna cu soţul/soţia, în proprietate un imobil cu destinaţie de locuinţă situaţ în municipiul Bucureşti, precum şi a celor ai coror soţi/soţii deţin un astfel de imobil, scrie News.ro.
Preşedintele camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a transmis că reforma statului trebuie să plece de la vârf şi nu de la oamenii care muncesc din…
