Instalațiile nucleare iraniene au fost „grav avariate” în urma „atacurilor repetate” ale Israelului și Statelor Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, într-un interviu televizat, relatează CNN.
Imagini din satelit surprind urmările atacurilor SUA asupra sitului de la Fordo FOTO EPA-EFE
Oficialii iranieni și presa de stat minimalizaseră anterior amploarea pagubelor aduse programului nuclear al țării.
„Instalațiile noastre nucleare au fost grav avariate, asta e sigur, întrucât au fost supuse atacurilor repetate ale agresorilor israelieni și americani”, a declarat Baghaei pentru Al Jazeera.
El a adăugat că organizația și agențiile pentru energie atomică ale țării lucrează la o evaluare tehnică a instalațiilor nucleare ale Iranului.
Președintele american Donald Trump a susținut miercuri că atacurile pe care le-a ordonat asupra instalațiilor nucleare iraniene au…
