Carlo Ancelotti cheamă un Balon de Aur lângă el pe banca Braziliei. Pe cine vrea antrenor secund la Selecao

Carlo Ancelotti va prelua la finalul acestei luni naționala Braziliei. Antrenorul italian părăsește Real Madrid la finalul unui sezon dezamăgitor pentru campioana Europei, care a ratat toate obiectivele.

La prima lui experiență ca selecționer, tehnicianul de 65 de ani vrea lângă el un legendar fost fotbalist italian. I-a propus lui Kaka să fie mâna sa dreaptă. În vârstă de 43 de ani, acesta nu a fost niciodată antrenor. A câștigat Cupa Mondială în 2002, Liga Campionilor cu AC Milan și a fost Balonul de Aur în 2007.

Ancelotti îl vrea pe Kaka lângă el pe banca tehnică a Braziliei

În intervalul 2003-2009, el a fost antrenat la AC Milan chiar de Carlo Ancelotti. Au avut o relație excelentă, iar Don Carlo îl vrea acum lângă el pe banca Braziliei. În viziunea italianului, Kaka ar putea fi liantul perfect între selecționer și vestiar, dar ar putea asigura o relație perfectă și cu șefii Federației.

Citeşte mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *