Vicepremierul italian Matteo Salvini, criticat de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei pentru legăturile cu partidul lui Vladimir Putin, a fost chemat la ordine după declaraţii controversate asupra morţii lui Aleksei Navalnîi, informează AFP, citată de Agerpres.
Matteo Salvini. FOTO EPA EFE
Liderul suveranist şi anti-imigraţie al partidului Liga, un obişnuit al afirmaţiilor polemice, a estimat marţi la radio că, dacă este legitim să se dorească „a face lumină” asupra morţii opozantului rus într-o închisoare din regiunea arctică, atunci „aceasta revine medicilor şi judecătorilor” ruşi.
De la moartea sa, anunţată pe 16 februarie, mama şi un avocat al lui Aleksei Navalnîi așteaptă să primească trupul neînsufleţit al acestuia. Însă, potrivit echipei opozantului, anchetatorii ruşi au afirmat că nu vor preda trupul său mai devreme de cel puţin 14 zile, după finalizarea „expertizei”.
