Basarab Panduru (56 de ani), fost internațional român și actual analist TV, a numit două candidate la retrogradarea din Superliga după primele trei etape ale sezonului 2026-2027.
Au mai rămas două jocuri de disputat în runda actuală, și anume U Cluj – FC Botoșani și FCSB – Farul Constanța. Ambele partide sunt programate luni, 3 august, de la orele 18:30 și 21:30.
Basarab Panduru, convins după ce a văzut meciul Corvinul – Sepsi: „Două echipe care se bat la retrogradare”
Corvinul Hunedoara și Sepsi OSK Sf. Gheorghe au remizat în etapa 3 din Superliga, scor 1-1 pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad, iar confruntarea l-a plictisit într-o oarecare măsură pe analistul TV Basarab Panduru.
