Celebrul înotător Avram Iancu își propune ca, în luna august, să realizeze o performanță pe care au reușit-o doar șapte oameni în istorie. Ultima reușită de acest fel a avut loc în urmă cu 21 de ani. Nu a oferit detalii, dar spune că va reveni în curând cu mai multe amănunte.
„Va fi ceva foarte, foarte dificil de realizat. Atât din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic”, spune Avram Iancu.
Până la noul proiect, sportivul își continuă pregătirea în România. Pe 12 iulie va înota cei 10 kilometri ai Lacului Colibița, un loc în care spune că își dorea să ajungă de mai mulți ani.
„Din 2014 îmi doresc să ajung acolo. După ce am înotat alte 20 de lacuri ale țării, iată că duminică ajung acolo și mă voi antrena pe cei 10 kilometri cât măsoară acest lac. Este un lac foarte frumos”, a spus Avram Iancu.
„Asta știu eu să fac cel mai bine. Este al 12-lea an de înot în ape deschise și mă bucur că oamenii…
