Parlamentul European a aprobat marți, 7 iulie, noile reguli
privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, după un acord
negociat cu statele membre ale Uniunii Europene. Noile prevederi simplifică
obținerea despăgubirilor pentru zborurile întârziate sau anulate, obligă
companiile aeriene să afișeze prețul biletului cu bagaj de mână inclus și
garantează că familiile cu copii mici vor sta împreună în timpul zborului.
Pasageri avion Foto: Shutertstock
Regulamentul a fost adoptat cu 646 de voturi pentru, 12
împotrivă și trei abțineri și reprezintă cea mai amplă actualizare a
drepturilor pasagerilor din ultimii ani. După confirmarea de către Consiliul
Uniunii Europene, noile norme vor intra în vigoare la 20 de zile de la
publicarea în Jurnalul Oficial al UE, urmând să fie aplicate după o perioadă de
tranziție de un…
