Tottenham a avut parte de o seară de coșmar în optimile de finală din UEFA Champions League. Londonezii au cedat cu scorul categoric de 5-2, în fața celor de la Atletico Madrid, într-o partidă în care Radu Drăgușin a fost doar rezervă.
Chiar dacă a fost lăsat pe bancă, internaționalul român a trăit meciul la intensitate maximă, iar dezamăgirea i s-a putut citi pe chip în minutele de final ale disputei de pe „Metropolitano”.
Radu Drăgușin, seară de coșmar în UEFA Champions League
Atletico Madrid și Tottenham s-au întâlnit marți, 10 martie 2026, în manșa tur a optimilor de finală din UEFA Champions League. Englezii au avut parte de o seară de coșmar și au cedat cu scorul categoric de 5-2. Astfel, gruparea din Premier League mai păstrează șanse foarte mici de calificare în următoarea fază a competiției.
