După ce liderii europeni au făcut front comun la summitul NATO din iunie pentru a-l convinge pe Donald Trump că Alianța își ia în serios angajamentele privind cheltuielile de apărare, un nou test se apropie: viitorul prezenței militare americane în Europa, scrie AFP.â
Soldați americani/FOTO:Arhiva
Administrația de la Washington derulează în prezent o amplă evaluare a desfășurării globale a trupelor americane – un proces care ar putea duce, potrivit așteptărilor din culisele diplomatice, la o reducere treptată a efectivelor din Europa în lunile următoare.
Această perspectivă, chiar dacă momentan este învăluită în ambiguitate, generează neliniște în rândul aliaților europeni, în special pe fondul temerilor că, în eventualitatea unui impas în războiul din Ucraina, Rusia ar putea testa coeziunea NATO printr-un gest agresiv față de un stat membru.
Totuși, climatul actual în interiorul Alianței este, cel puțin în…
