Telenovelă întoarcerii lui Alexandru Băluță la FCSB s-a încheiat definitiv. Gigi Becali, într-un episod de dezamăgire după înfrângerea cu Shkendija, l-a chemat la lot pe fotbalist, dar Meme Stoica s-a opus. Președintele CA i-a dat interzis atacantului.
Meme Stoica i-a schimbat destinul unui fotbalist de la FCSB, care trebuia să se întoarcă la lot după meciul pierdut rușinos cu Shkendija, scor 1-0. Alexandru Băluță nu se va mai întoarce în garnitura campioanei, astfel că va continua antrenamentele individuale la baza din Berceni.
Alexandru Băluță, interzis de Meme Stoica la FCSB
La finalul meciului cu Shkendija, din Macedonia de Nord, Gigi Becali anunță, într-un moment de furie, că va exila doi fotbaliști, pe Marius Ștefănescu și Ovidiu Perianu. În locul lor, ar fi urmat să intre pe listele LPF și UEFA Malcom Edjouma și Alexandru Băluță.
