Visul: ce este și cât durează
Visul reprezintă o formă de imaginație involuntară, cu conținut de material inconștient și experiențe subconștiente pe care mintea omului le generează în timpul somnului. În esență, visele sunt alcătuite dintr-un șir de imagini, sunete, idei, emoții și alte procese mentale, ce se manifestă în diverse etape ale somnului, însă cele mai intense apar în timpul fazei REM, stadiul somnului asociat cu consolidarea memoriei, potrivit specialiștilor de la Health Cleveland.
Funcțiile cognitive, precum gândirea sau memoria, sunt secundare, iar evenimentele trăite în vis sunt percepute ca fiind aievea. De altfel, există o ramură a psihologiei dedicată studiului viselor. Statistici recente arată că, în medie, o persoană petrece aproximativ șase ani din viață visând, adică în jur de două ore pe noapte.
Momentan, cercetătorii nu au stabilit cu exactitate dacă o anumită zonă a creierului este…