Noua suprafață de joc de pe „Ion Oblemenco” va fi inaugurată sâmbătă, la meciul dintre Universitatea Craiova și UTA, din Superliga.
În săptămâna debutului Universităţii Craiova pe teren propriu în noul sezon al Superligii a fost terminat procesul de montare a noului gazon de pe arena „Ion Oblemenco”. Clubul din Bănie a făcut solicitare la LPF pentru a juca în deplasare în prima etapă a Superligii, ca să existe timp suficient pentru amplasarea noului „covor”, care va fi inaugurat sâmbătă, cu prilejul partidei Universitatea Craiova – UTA, din etapa a doua a campionatului, programată de la ora 18.30.
Gazonul de pe „Ion Oblemenco” a fost schimbat după festivalul IntenCity. Noua suprafață de joc se inaugurează la Universitatea Craiova – UTA, din Superliga
Vechea suprafaţa de joc de pe Stadionul „Ion Oblemenco” a fost înlocuită, deoarece arena din Bănie a găzduit festivalul muzical Intencity, la sfârşitul lunii trecute….
