În plin sezon rece, gripa continuă să îi afecteze pe mulţi dintre români. Astfel, nu este de mirare că multe persoane ajung pe mâinile medicilor, având nevoie de internare şi de tratament de specialitate.
Gripă SURSĂ Arhiva Adevărul
Conform doctorilor, există forme foarte severe de boală, care pot conduce chiar până la deces.
Formele severe pot conduce la deces
Cadrele medicale susţin că numărul pacienţilor este într-o continuă creştere. Totodată, aceştia transmit şi câteva sfaturi pe care trebuie să le urmăm în cazul în care apar primele simptome.
,,Ne
confruntăm cu o creştere alarmantă a numărului de pacienţi care prezintă
insuficienţă respiratorie, provocată de virozele respiratorii, cea mai severă
fiind gripa. Este important să nu amânăm prezenţa la medic, să nu folosim
leacuri tradiţionale sau ce ne recomandă rudele sau prietenii şi să nu iniţiem
tratament cu antibiotic decât la recomandarea…
