Revolta din iunie
condusă de Evgheni Prigojin și compania sa militară privată Wagner Group a fost
o operațiune specială coordonată cu dictatorul rus Vladimir Putin, a declarat
secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare (NSDC) al Ucrainei,
Oleksii Danilov, posturilor TV ucrainene.
Mercenarii Wagner, în Rostov pe Don FOTO Profimedia
„Astăzi putem
spune deja că a fost o operațiune specială coordonată cu Putin pentru a-i
demasca pe acei generali care nu i-au fost în totalitate loiali lui Putin și
anturajul său”, a spus
Danilov.
Oficialul a
sugerat că Kievul este la curent cu numărul acestor generali. Potrivit
acestuia, unii dintre ei sunt după gratii și au fost eliberați din funcții. Danilov
a spus că „divergențele” din cadrul statului rus vor continua să capete
amploare, potrivit nv.ua.
„Și credem că
acest lucru se va întâmpla în toamna sau iarna acestui an, deoarece numărul
persoanelor care înțeleg unde…
