Cel puţin 78 de migranţi au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni în largul coastelor de sud-vest ale Greciei, în ape internaţionale, a anunţat paza de coastă greacă, citată de ANA, dpa şi AFP.
FOTO: Epaimages
Un prim bilanţ indica 17 persoane înecate în naufragiul ambarcaţiunii de pescuit la bordul căreia se aflau un număr necunoscut de migranţi.
Până acum au fost salvaţi 104 oameni, iar potrivit unor supravieţuitori este posibil ca pe navă să fi fost chiar 400 de persoane.
Ampla operaţiune de salvare implică vase ale gărzilor de coastă, forţele aeriene, o fregată a forţelor navale şi şase cargoboturi, precum şi alte nave aflate în zonă.
Preşedinta greacă Ekaterini Sakellaropoulou s-a deplasat în peninsula Peloponez pentru a evalua situaţia, scrie Agrpres.
Autorităţile italiene şi-au anunţat marţi omologii greci că o navă de pescuit având la bord un mare număr de persoane a intrat în zona greacă de…