Autoritățile de la Kiev au anunțat
că armata ucraineană a reușit eliberarea, în cursul weekendului, a șapte sate
de la forțele ruse, în cadrul ofensivei sale în sudul și estul țării, conform
Agerpres.
Foto: Pixabay
Hanna Maliar, adjunctă a
ministrului ucrainean al apărării, a făcut anunțul că „au fost
eliberate şapte sate”, pe reţeaua socială Telegram, făcând referire în
special la satele Lobkovo, Levadne şi Novodarivka, din regiunea Zaporojia,
precum şi satul Storojeve, din sudul regiunii Doneţk. Aceasta a precizat
că „suprafaţa teritoriului revenit sub controlul nostru se ridică la
90 de kilometri pătraţi”.
Ministerul Apărări Ucrainean a
susținut că au fost înregistrate progrese în regiunea Bahmut, unde „trupele
ucrainene au înaintat 250 până la 700 de metri”. Moscova a susținut că a
respins atacurile din regiunea Donețk, lângă Velika Novosilka, precum și lângă
satul Levadne, în apropiere de regiunea…