Ministerul Energiei recunoaște succesul Romgaz S.A, companie la care deține 70% din acțiuni, în cadrul emisiunii inaugurale de obligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro, realizată prin Programul Euro Medium Term Notes. Această tranzacție demonstrează capacitatea Romgaz de a atrage investiții importante de pe piețele internaționale și consolidează poziția companiei ca un jucător strategic în sectorul energetic românesc și regional, au transmis oficialii instituției.
Compania de stat Romgaz a înregistrat un „succes istoric” prin emisiunea inaugurală de obligațiuni în cadrul Programului Euro Medium Term Notes, a transmis, luni, conducerea acționarului majoritar.
Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, anunțase public planul de lansare a emisiunii de obligațiuni în euro pe 19 septembrie, la un eveniment de specialitate. „Muncim de aproape 6 luni la emisiunea de obligatiuni şi o anuntăm curând, poate chiar săptămâna viitoare….